Corneliu Capitolin
(profesor secundar)
Reînființarea bacalaureatului
Necesitatea lui în legătură cu ultimele turburări studențești
E un sfert de veac de când absolvenții liceelor noastre ce voiau să urmeze la Universitate nu aveau de făcut de cât o simplă formalitate spre a pătrunde în cetatea academică; o petiție, câteva acte şi taxele respective îi prefăcea studenți, pentru ca apoi câteva sumare examene de sfârșit de an să-i împodobească cu titlu de licențiat sau doctor. Reînființarea bacalaureatului va pune un nou stăvilar valului de absolvenți de liceu ce aspiră să facă parte din elita intelectuală a țării. Părerile sunt împărțite asupra oportunității examenului de bacalaureat.
Mulți – pretinși democrați – văd în el o piedică pusă răspândirii mai largi a culturii superioare ce se dă în Universitate; alții – poate mai sinceri – se înduioșează gândindu-se la penibilul efort intelectual la care e supus un candidat ce trebue să facă revizia tuturor cunoștințelor căpătate în liceu. Desființarea examenelor școlare, abuzul şi neînțelegerea metodei de predare activă, prefăcută de unii dascăli întrʼun fel de joc de-a școala, decadența de după războiu a învățământului nostru de toate gradele, dat pe mâna elementelor nepregătite, toate acestea au desvăţat generațiile școlărești de azi să mai știe a practica efortul. Azi pare o cruzime să întrebi pe un tânăr de 19 ani ce mai știe din cunoștințele pentru căpătarea cărora a stat opt ani pe băncile liceului. Totuși acum 20 de ani nu vedeam ceva neomenos în a supune examenului şi pe copilul de clasa I primară. Să cercetăm încă mai de aproape lucrurile.
Ce este de fapt examenul de bacalaureat? El este în primul rând un mijloc mai serios de selecțiune a studenților universitari, în al doilea rând e un stimulent pentru revederea generală şi pentru sinteza cunoștințelor căpătate în liceu. Selecțiunea – deci împuținarea – studenților e un rău? Noi nu o credem. Rostul învățământului superior nu este de a elibera cât mai multe diplome de licență sau doctorat, ci de a recruta țării acea armată de intelectuali ce o vor cârmui în diferitele sale ramuri de activitate sau care vor contribui cu partea lor la îmbogățirea patrimoniului științific, literar, filozofic al omenirii. Universitatea nu trebue să dea mulți titrați, ci multă cultură. Oare toți studenții de azi sunt copți sau apți pentru specialitatea ce şi-au ales-o? Un absolvent al liceului real se înscrie la litere şi face filologia modernă; e obligat să urmeze şi cursul de limba latină pentru care nʼare altă pregătire decât ceea ce a învățat în cl. a III şi a IV de liceu. Ce va putea oare prinde studentul acesta de la cursul d-lui Evolceanu? De sigur nimic. Examenul de bacalaureat lʼar sili însă să intre pregătit în universitate căci ar trebui să răspundă la chestiuni asupra limbii şi literaturii latine. Ce înțelege absolventul cursului real din citațiile latine de la dreptul roman? sau dintrʼun curs de filologie romanică ori din inscripțiile latine studiate la istorie? Sunt mulți studenți care sunt tot așa de dezorientați întrʼo universitate românească pe cât ar fi întrʼuna streină, a cărei limbă nʼar cunoaște-o.
Selecțiunea studenților se impune însă şi din alte motive. Ea e un control indirect al activității școlii secundare. Absolvenții liceului nepregătiți îndestul sʼau înmulțit întrʼun chip îngrijitor, depășind proporția normală a celor scăpați din nebăgare de seamă. Cauzele acestei mediocrități a absolvenților liceului sunt numeroase: 1) Pătrunderea elementelor cu totul nepregătite în corpul didactic secundar (cursiști, suplinitori cu vechime, etc.); 2) Istovirea bunilor profesori prin munca de hamali intelectuali ce o fac 30–40 ore pe săptămână; 3) Înmulțirea peste măsură a populației liceelor prin primirea elevilor slabi, dar în stare de a plăti taxe mari; 4) Reducerea numărului de ore de curs la diferite materii, din lipsă de profesori.
Sʼar putea spune că examenul de absolvire a liceului înlocueşte pe cel de bacalaureat. Dar examenul de absolvire atât al gimnaziului cât şi al liceului nu constată (când constată ceva) atât cunoștințele pozitive cât, mai ales, desvoltarea puterilor sufletești ale elevului, ceea ce nu e suficient spre a urma o specialitate ce cere anumite cunoștințe elementare.
Utilitatea bacalaureatului trebue privită şi din alt unghiu. De doi ani încoace activitatea universităților e turburată de neorânduieli grave, cu tendințe politice în aparență, al căror substrat îl găsim însă numai în lipsurile în care se sbat studenții. O ajutorare serioasă a studențimii nu poate fi făcută de cât în urma unei selecțiuni tot așa de serioase, care ar închide porțile universităților acelora care ar înțelege să facă din rolul de student un fel de profesiune.
În Universitate să nu pătrundă şi să nu fie ajutați decât cei ce vreau şi sunt în stare să învețe. Agitatorii care stau mai mult prin aresturile preventive decât în sălile de cursuri e mai bine să-şi găsească aiurea întrebuințarea decât în templul cel mai înalt al culturii. Poate că tocmai aci e motivul care a determinat pe ministrul instrucției să propună înființarea bacalaureatului şi nimeni nu-l poate învinui pentru aceasta.
Dar bacalaureatul nu e numai un mijloc de control. El se prezintă şi ca ceva pozitiv, ca un câștig pentru cel obligat să-l satisfacă. O repetire generală a întregului material căpătat în opt ani de școală nu e numai o împrospătare, o întărire a cunoștințelor. Este şi o alăturare fecundă a lor, o sinteză ce deschide inteligențelor vii largi perspective. Materiile studiate succesiv sunt puse față în față: între ele se stabilesc comparațiuni și legături, aplicațiuni la care nʼa dat prilej învățământul liceal. Chiar dacă bacalaureatul nʼar aduce alt câștig de cât acesta, și el ar compensa cu prisosință efortul intelectual necesitat, efort de care nu va muri nimeni acum, după cum nu murea nici cu 25 de ani mai înainte.
(Lupta IV: 943, 2 februarie 1925)
Comments