Noua LEGE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR trebuie dată la coș

Un cititor îmi trimite niște observații extrem de pertinente referitoare la Legea Deca/Iohannis „România educată”. Mă bucur să văd că oamenii se implică. Da, spiritul civic adevărat nu e cel al oengiștilor plătiți cu bani de aiurea, ci al românilor care își rup din timp pentru a analiza legile scoase pe bandă rulantă de iresponsabilii care conduc ministerele. Din păcate, acești români nu își pot face auzită vocea nicăieri. Nici politicienii, nici televiziunile nu preiau observațiile, dorințele și realismul acestor oameni. Cetățenii României nu sunt reprezentați, iar când vine vorba de învățământ, au fost în mod deliberat și cinic ignorați vreme de peste trei decenii. O viață de om!

*

Corespondentul meu a remarcat că, în articolul 14 paragraful (3) se reintroduce din nou, la foc automat, „educația parentală”, împotriva căreia s-au dus atât de multe bătălii în ultimul deceniu:

„Art. 14

(2) Statul sprijină părinţii sau reprezentantul legal în vederea exercitării responsabilităţilor privind creşterea, îngrijirea, dezvoltarea şi educarea copiilor. În acest scop, în unităţile de învăţământ se organizează cursuri de educaţie parentală pentru formarea şi dezvoltarea abilităţilor parentale pentru părinţi şi reprezentanţi legali sau viitori părinţi.

(3) Pentru punerea în aplicare a alin.(2), Ministerul Educaţiei iniţiază Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Strategiei Naţionale pentru Educaţie Parentală, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

*

Cu alte cuvinte, de vreme ce se introduce și obligativitatea „învățământului preșcolar” începând de la vârsta de 3 ani/de la grădiniță, acest lucru înseamnă că statul, adică tehnocrații și oengeurile și rețelele care acționează prin intermediul statului român ignorând cultura română și dorințele și interesele pe termen lung ale cetățenilor români, își atribuie prin această lege dreptul de a (re)educa întreaga celulă familială, de vreme se vor îndoctrina atât copiii, de la o vârstă fragedă, cât și părinții.

*

O altă observație venită de la cititorul meu este legată de introducerea Cardului Național de Elev:

„Art. 81

(1) Începând cu învățământul primar, elevii primesc Cardul Național de Elev. (2) Cardul Național de Elev este nominal și atestă că titularul cardului are calitatea de beneficiar al tuturor facilităților prevăzute în prezenta lege sau al altor facilități adresate elevilor cuprinse în legi speciale. (3) În baza Cardului Național de Elev, operatorii economici pot oferi, atunci când nu sunt obligați de lege, facilități elevilor. (4) Cardul Național de Elev se distribuie gratuit elevilor, prin unitățile de învățământ, la începutul fiecărui ciclu de învățământ. (5) Metodologia de operaționalizare a Cardului Național de Elev, precum și elementele acestuia se stabilesc prin hotărârea Guvernului, inițiată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Educației, în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.

De ce „Cardul Național” și nu carnetul de note? Să înțelegem că sistemul de educație va fi integrat unui sistem de monitorizare și control, unui gulag digital? Va fi sistemul de educație o verigă a unui sistem de Credit Social?

*

Întrebarea este cu atât mai legitimă cu cât la articolele 127 și 128 se prevede explicit „transformarea digitală a sistemului preuniversitar” și apariția a ceva numit „Sistemul Integrat de Management al Școlarității”. Denumirea este sinistră și prevederile legii ne fac să ne gândim că nu se va distinge între managementul „școlarității” și al școlarilor, ba chiar și al părinților, de vreme ce și ei devin, prin intermediul educației parentale, țintă a noului sistem integrat digital-ideologic de educație.

Despre „transformarea digitală” a școlii am scris, am inițiat și depus o petiție acum doi ani și am publicat în cele din urmă și o carte încercând să elucidez ițele afacerii. Digitalizarea educației (adică transformarea procesului educațional într-unul în care elevii și profesorii acționează cu degetele o aparatură electronică sau de control) este o altă operațiune pusă la cale de lobbyul Big Tech/IT la nivel de UE și apoi introdusă cu forța și în România pe calea agendelor/documentelor UE pe care guvernanții României le semnează în neștire fără a negocia nimic și, de multe ori, fără a pricepe ce semnează. Transformarea digitală a școlii trebuie oprită pentru că este un experiment extrem de periculos. După cum am arătat în cartea Deșcolarizarea digitală, studiile de bază care stau la baza introducerii orizontului digital în sistemul de educație EUropean au fost plătite de mari corporații din IT. Sunt, cu alte cuvinte, studii viciate de conflict de interese. Sunt nule. În schimb, literatura care contestă transformarea digitală a școlii este produsă de experți independenți care au atras atenția asupra urmărilor nefaste ale expunerii copiilor la ecrane și, acum încă și mai rău, la scufundarea lor în scop educativ, cum altfel!, în Realitatea Virtuală. La noi nu s-a discutat deloc la nivel ministerial, parlamentar sau jurnalistic despre aceste semnale de alarmă. Mergem triumfalist pe un drum care nu este al nostru, care nu este în beneficiul copiilor și care nu va duce decât la degradarea și mai accentuată, poate până la pierderea definitivă a drepturilor și libertăților cetățenești, a societății românești.

*

Înainte de a pune punct, vreau doar să remarc faptul că este total inechitabil – că tot le place acest termen educraților noștri de modă nouă – să pui în dezbatere timp de doar câteva zile un proiect de lege de 155 de pagini clocit de experți vreme de luni bune. Experții sunt plătiți să lucreze la aceste proiecte. Sunt plătiți din buzunarul cetățenilor cărora experții le dictează apoi să se miște repede, repede, ca la închisoare. Cetățenii nu sunt plătiți. Analizează aceste proiecte pe gratis, printre picături, în toiul unei vieți hăituite. Ce e echitabil aici? Nu avem de-a face, oare, cu un uriaș mecanism de manipulare și control, prin care cetățenilor copleșiți de viața zilnică, grea din cauza incompetenței celor care îi conduc, li se pune în cârcă, în urma unei false consultări democratice, o lege care nu îi reprezintă și care îi împinge spre pierderea libertății? Nu avem resursele să citim, analizăm și combatem, pe banii și pe timpul nostru, toate erorile, minciunile, ticăloșiile oblice, limbajul codat, frazele generoase ascunzând în spate interese speciale, cu care ne bombardează MEC. Legea trebuie retrasă în totalitate pentru că s-a dovedit că nu este o lege concepută cu bună-credință. Acest proiect de lege este fructul unui arbore otrăvit. Prin urmare, trebuie respins în totalitate.

Noua LEGE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR trebuie dată la coș odată cu ministrul și cu experții care au conceput-o.

Mircea PLATON